Psihoterapeut integrativ
În 2011 am obținut liberă practică în Psihoterapie Integrativă. Călătoria mea a început încă din 2018 când am început formarea în cadrul acestei psihoterapii atât de complexe. O călătorie nu tocmai ușoară dar înmiresmată cu praf de stele. M-am întors către mine cum am știut eu mai bine atunci, cum am știut eu mai bine la început de drum, cum am știut eu cu toate experiențele și bagajul adunat. Am început să-l dau ușor ușor jos din spate. Bineînțeles că nu-l am dat pe tot de-o dată, a fost un proces care s-a întins pe mulți ani, încă mai fac asta.
Am conștientizat credințe limitative, blocaje, traume, frici, îndoieli, scenarii, patternuri. Pe majoritatea le-am curățat dar în timp ce înaintăm în procesul asta am realizat că apar altele și altele. Am vindecat abandonul, transformându-mi astfel relația cu părinții mei. Sunau mereu în mintea mea credințe de genul: nu ești suficient de bună, notă 10 nu ai luat-o pe merit, ar fi trebuit să fie 9, totul se obține prin muncă asiduă, muncește, muncește, muncește!
Toate astea mi-au îngreunat drumul, aveam senzația că trebuie să depun un efort foarte mare să obțin rezultatele dorite, că nu merit atunci când ceva vine ușor, că nu merit să mă arăt lumii dacă nu am toate diplomele, că trebuie să fiu mereu activă, să fac mereu, să acționez mereu!(cu agitația și făcutul multor lucruri de-o dată mă mai zbat și acum)
Revelația a venit atunci când am început să mă întorc către mine, să mă ascult pe mine, când am început să-mi dau mie! În acel moment totul s-a schimbat! Eu eram mândră de mine! Eu îmi dădeam valoarea! Eu credeam în mine!
În 2017, la o conferință de psihoterapie integrativă în Milano, mi s-a arătat partea spirituală a vieții. Nu am înțeles prea bine atunci ce înseamnă asta dar părea fascinant, așa că m-am aruncat. (și asta este o poveste de spus altă dată). Am făcut-o în ritmul meu, în felul meu, au venit cât am putut eu duce în fiecare moment. Am învățat să accept că fiecare persoană are ritmul ei, că fiecare persoană are experiențele ei, că fiecare persoană are nevoile ei și e ok. E ok să fim diferiți!
De câțiva ani călătoria asta este mai intensă, se manifestă la un nivel mult mai subtil. Îmi iau puterea înapoi și învăț să o folosesc! Îmi iau darurile înapoi, resursele, energia, binecuvântarea!
Am finalizat formarea în Referențialul Arhetipurilor Personale, o metodă de autocunoaștere atât de profundă și complexă pe care aștept cu nerăbdare să v-o arăt! Am obținut certificarea de gradul 2 în Reiki Tradițional, certificare care a venit cu aspecte atât de speciale încât sufletul meu s-a umplut de fericire! Un proces fascinant care nu se va opri niciodată!
În 2023 am început formarea în Medicina Energetică Inca.
Vreau să te ghidez să îți depășești traumele, să ai încredere, să te descoperi și să înțelegi mai bine anumite comportamente.