Servicii

Psihoterapie integrativă

Sau terapia eclectică” este o abordare a tratamentului care întruneşte tehnici din mai multe orientări terapeutice, pliate
apoi pe nevoile unice ale fiecărui client.

Referențialul arhetipurilor personale

Este o metodă de analiză personală şi sondare a inconștientului care explorează sufletul omenesc și oferă un prilej de autocunoaștere prin intermediul arcanelor din Tarot, aprofundând: potenţialităţi, resurse, umbre, blocaje, ezitări, chemări, amprente ancestrale, binecuvântări, călăuziri, speranță.

Reiki

Este o metodă de vindecare prin punerea palmelor și o cale de evoluție spirituală, prin care omul poate accesa sursa Universala de Energie.
Altfel spus, prin practica Reiki circulația energiei prin corp este amplificată, ajutând astfel la eliminarea blocajelor energetice din corpul tău.

Hipnoză

Este o procedură prin care se fac sugestii de senzaţi, comportamente și percepții dorite unei persoane care se află într-o stare de relaxare și concentrare.
Poate fi aplicată în ameliorarea anxietății, în sindromul stresului post-traumatic (PTSD), depresie, fobi, stresul sau tulburările disociative.

Medicină Energetică Inca